Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cresa

Părinţii care decid să se întoarcă la serviciu, fără a beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la doi ani, pot beneficia de tichete de creşă de până la 400 de lei lunar, acordate de către angajator, informează o companie specializată în management financiar.

Experţii Accace, unul dintre liderii din Europa Centrală şi de Est în management financiar, precizează, într-un comunicat de presă, că de aceste tichete pot beneficia şi persoanele care au copii adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei sau în plasament, precum şi pentru cei cărora li s-a instituit tutela, cu excepţia celor daţi în plasament la asistentul maternal profesionist şi a celor pentru care s-a dispus măsura plasamentului de urgenţă.

Angajatorul hotărăşte valoarea tichetelor

"Angajatorul, împreună cu organizaţiile sindicale, hotărăsc valoarea lunară a tichetelor de creşă în limita a 400 de lei, sumă stabilită prin Ordinul 821/2012. Valoarea nominală înscrisă pe tichete poate fi de zece lei, un multiplu de zece, dar nu mai mare de 50 lei. Tot angajatorul stabileşte criteriile de selecţie a salariaţilor care primesc tichete de creşă, ţinând seama de condiţiile concrete de lucru în care îşi desfăşoară activitatea unele categorii de salariaţi, precum şi criteriile şi perioadele pentru care salariaţii nu vor primi tichete de creşă", se arată într-un comunicat.

Experţii precizează că, pentru angajatori, tichetele de creşă reprezintă cheltuieli sociale cu deductibilitate limitată."Angajatorii suportă din cheltuieli proprii preţul imprimatelor contractate cu unitatea emitentă. De asemenea, suma individuală acordată pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani sub forma tichetelor de creşă se asigură integral de către angajator. Tichetele de creşă sunt exceptate de la plata tuturor contribuţiilor sociale, iar din iulie 2010 sunt impozabile, în sensul impozitului pe venit", arată specialiştii.

Părinţii trebuie să facă o cerere
Pentru a primi tichete de creşă, salariaţii trebuie să întocmească o cerere, să aducă actul doveditor eliberat de creşa la care este înscris copilul, o declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază deja de tichete de creşă şi nici de concediul şi de indemnizaţia de creştere a copilului, livretul de familie, precum şi alte documente solicitate de angajator, în funcţie de regulamentul intern. sursa. realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cresa
DorohoiNews.ro, 15-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro